Ingrediente
Descriere
Nişte biscuiţi care sunt şi pe placul bărbaţilor.
Etapele de gătit
pas 1. Se freacă gălbenuşurile fierte cu untul, se adaugă smântâna, făina şi bicarbonatul stins cu oţet. Se amestecă totul bine. Dacă se lipeşte de mâini, se presară puţină făină. Aluatul se dă la rece pentru 2-3 ore.
pas 2. Umplutura se poate pregăti în două moduri: -prunele se fierb în vin cu zahăr; -prunele se opăresc cu apă fierbinte. Eu am ales prima variantă, folosind prune uscate fără sâmburi. Se prăjesc, la cuptor, 2 pahare de nuci. Se umplu prunele cu nuci. Se pun într-un vas şi se toarnă peste ele 2 pahare de vin roşu şi un pahar de zahăr. Se fierb cam 20-25 minute, se răcoresc şi se scurg.
pas 3. Se întinde aluatul cu făcăleţul într-o foaie subţire.
pas 4. Se taie cercuri. Învelim prunele în cercurile de aluat şi le punem în tava tapetată cu hârtie de copt, cu "nodul" în jos.
pas 5. Se dau la cuptorul preîncălzit la 180 grade, vreo 15-20 minute, până se rumenesc. Atenţie! Se rumenesc destul de repede! Se lasă să se răcorească.
pas 6. Pregătim glazura: -3 linguri de smântână -3 linguri de zahăr -70 g unt -3 linguri de cacao(cantitatea de cacao poate varia în dependenţă de densitatea pe care o conferă glazurii) Se pune totul la foc mic, amestecând continuu, până se topeşte zahărul, fără a aduce la fierbere. Când s-a omogenizat,se adaugă 3 linguri de cacao(cantitatea de cacao poate varia în dependenţă de densitatea pe care o conferă glazurii) şi amestecăm bine. P.S. De obicei, pregătesc porţie dublă de glazură.
pas 7. Se înmoaie biscuiţii în glazură şi se pun să se scurgă, apoi se dau la frigider până se întăreşte glazura.
pas 8. Pentru că au rămas multe prune, am topit 90 g de ciocolată cu 50 g de unt la bain-marie şi am "scăldat" prunele în această compoziţie. Se lasă să se întărească pe o farfurie.
pas 9. Sau se poate face o cremă din smântână dulce de 35% si zahăr cu care se acoperă prunele aranjate frumos într-un bol.
Adaugă comentariu
Comentarii
Reţete similare
Lava Cake sau Vulcan de ciocolata
Acest fondant de ciocolata este cel mai delicios si ciocolatos desert savurat vreodata .E nemaipomenit alaturi de inghetata si fru...
mai mult...Clătite pe bază de lapte
Clătite clasice pe bază de lapte. Pot fi servite cu smântână, magiun sau miere. De asemenea, pot fi umplute cu br&acir...
mai mult...Prăjitură de ciocolată cu zmeură
O combinaţie extraordinar de delicioasă de ciocolată şi zmeură ce o să vă îmbunătăţească dispoziţia. Reţeta ornamentelor...
mai mult...
Nu există comentarii încă. Fii tu primul.